Iuzeir Raim a fost pus în libertate

By Raluca Damian

Iuzeir Raim, din Mangalia, a fost pus în libertate, sub control judiciar. Decizia a fost luată de Tribunalul Constanţa şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel. Bărbatul este cercetat de DNA Constanţa pentru înşelăciune şi şantaj. Potrivit procurorilor, acesta ar fi încercat, prin amenințări și violență, să se sustragă de la plata unei sume datorate unei persoane, în urma achiziționării unui imobil. În acelaşi dosar, este judecat și Suliman Iusein Sinan, pentru complicitate la şantaj. Judecătorii au decis punerea acestuia în libertate, fără nicio interdicţie.

Redactor: Raluca Damian

Mai multe …: Iuzeir Raim a fost pus în libertate

    

Simona Halep a fost desemnată Maestru al sportului

By Raluca Damian

Simona Halep colecționează titluri pe bandă rulantă. De săptămâna viitoare dobrogeanca va fi a șaptea jucătoare a lumii, performanță unicat în tenisul feminin de la noi. Vineri, 21 februarie, sportiva de 22 de ani a primit și titlul onorific de Maestru al sportului. Ceremonia de înmânare a acestei distincții a fost condusă de Ministrul Tineretului și Sportului, Nicolae Bănicioiu. Titlul a fost decernat la propunerea secretarului de stat, Carmen Tocală. A fost prezent și președintele Federației Române de Tenis, George Cosac. Prezentă în țară pentru a-și îngriji glezna accidentată, Simona Halep va reveni pe teren la Indian Wells, turneu care se va derula în perioada 3 – 16 martie și unde speră să reia seria de victorii cu care ne-a obișnuit.

Redactor: Nicu Dolea

Mai multe …: Simona Halep a fost desemnată Maestru al sportului

    

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului a descoperit mezeluri expirate în mai multe lanțuri de magazine din Constanța

By Raluca Damian

Mezeluri expirate cu termenul de valabilitate schimbat, asta au găsit echipele Inspectoratului Pentru Protecția Consumatorului Constanța. O serie de controale au fost desfășurate în toate centrele de supermarketuri din țară pentru depistarea produselor care nu corespund normelor igienico-sanitare. Controalele au avut loc simultan, în marile orașe din țară, sub coordonarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Din câte se pare, la Constanța au fost găsite în neregulă o mare parte din lanțurile de magazine. Firmele distribuitoare au reambalat produsele din carne pentru a nu trezi suspiciuni, ori au schimbat pur și simplu eticheta cu termenul de valabilitate.

Potrivit directorului OPC Constanța, Nicolae Timoașcă, rezultatele controalelor sunt centralizate la București și până la finalizarea lor, nu se pot comunica date oficiale.

Redactor: Bogdan Bolojan

Mai multe …: Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului a descoperit mezeluri expirate în mai multe lanțuri de magazine din Constanța

    

Va începe meciul dintre Săgeata Năvodari și FC Botoșani

By Raluca Damian

Liga 1 se reia in aceasta seara, iar in deschiderea etapei a 20-a se vor intalni doua echipe vecine de clasament, Sageata Navodari si FC Botosani. Partida se va desfasura pe stadionul “Farul”, din Constanta, de la ora 18:00.

Sageata Navodari a incheiat anul 2013 cu o remiza, ce i-a lasat pe constanteni pe locul 13, cu 19 puncte, unul peste Viitorul si Otelul, galatenii fiind pe primul loc retrogradabil.

FC Botosani a reusit in utlima etapa din 2013 o remiza ce a pus capat unei serii negre de 8 infrangeri consecutive. Finantatorul moldovenilor, Valeriu Iftime s-ar multumi si cu un punct in meciul de la Constanta, dupa cum a declarat la Sport Total FM. Acesta asteapta o prestatie buna in meciurile cu contracandidatele la retrogradare, neavand sperante sa ia puncte in meciurile cu echipele din fruntea clasamentului.

Echipe probabile:

Sageata: Panagopoulos – Peteleu, Cr. Munteanu, Fl. Popa, Lopez – Dulee, Muzac, Fl. Achim, Vezan – Deletic, Guerra
Antrenor: Catalin Anghel

FC Botosani: Curileac – Patache, Ivanovs, Oltean, Acsinte – Croitoru, Vasvari, Fulop, Vertelis – Stojkov, Hadnagy

Antrenor: Leontin Grozav

Mai multe …: Va începe meciul dintre Săgeata Năvodari și FC Botoșani

    

Primarul oraşului Ovidiu a anunţat că a fost aprobată înfiinţarea unei noi secţii de votare

By Litoral TV

Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.

Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, a anunţat în premieră în cadrul emisiunii Radiografia Zilei, că a fost aprobată înfiinţarea unei noi secţii de votare ce va fi funcţională la scrutinul pentru Parlamentul European.

The post Primarul oraşului Ovidiu a anunţat că a fost aprobată înfiinţarea unei noi secţii de votare appeared first on Litoral TV.

Mai multe …: Primarul oraşului Ovidiu a anunţat că a fost aprobată înfiinţarea unei noi secţii de votare

    

Mezeluri expirate cu termenul de valabilitate schimbat

By Litoral TV

Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.

Mezeluri expirate cu termenul de valabilitate schimbat, asta au găsit echipele Inspectoratului pentru Protecția Consumatorului Constanța. O serie de controale au fost desfășurate în toate centrele de supermarketuri din țară pentru depistarea produselor care nu corespund normelor igienico-sanitare. Controalele au avut loc simultan, în marile orașe din țară, sub coordonarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Din câte se pare, la Constanța au fost găsite în neregulă o mare parte din lanțurile de magazine. Firmele distribuitoare au reambalat produsele din carne pentru a nu trezi suspiciuni, ori au schimbat pur și simplu eticheta cu termenul de valabilitate.

Potrivit directorului OPC Constanța, Nicolae Timoașcă, rezultatele controalelor sunt centralizate la București și până la finalizarea lor, nu se pot comunica date oficiale.

Reporter: Bogdan Bolojan

The post Mezeluri expirate cu termenul de valabilitate schimbat appeared first on Litoral TV.

Mai multe …: Mezeluri expirate cu termenul de valabilitate schimbat

    

Cati bani iti pot aduce albinele

By Litoral TV

Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.

Ioan Fetea, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania, intr-un interviu acordat colegilor de la wall-street.ro, a declarat ca apicultura este o afacere care nu necesita o investitie substantiala, iar banii pot fi recuperati in aproximativ doi ani. In prezent numarul apicultorilor din Romania ajunge la 30.000-35.000, potrivit datelor Asociatiei Crescatorilor de Albine. In plus, pe plan local exista 1,3 milioane familii de albine. Efectivul de albine din Romania plaseaza tara noastra pe locul 7 la nivel de Uniune Europeana dupa tari precum Spania, Grecia, Franta, Italia sau Polonia.

Pentru a incepe o astfel de afacere sunt necesare initial 5-10 familii de albine, ceea ce presupune o investitie de pana la 1.500 de euro, sustine Ioan Fetea. Suma poate fi amortizata in decurs de pana la doi ani. Pe langa achizitionarea familiilor de albine (costul unei familii ajunge la 400-500 de lei) mai sunt necesare investitii precum faguri, ramele din stupi, respectiv tratamente anuale pentru diverse boli. Astfel, in cazul a zece familii de albine costurile anuale nu depasesc 200-300 de lei.

Numarul albinelor lucratoare variaza, osciland intre 10.000 in perioada de iarna pana la 40.000-80.000 in timpul verii. O familie de albine poate produce o cantitate de 20-25 kilograme de miere. In cazul crescatorilor profesionisti profitul poate ajunge la 70-80 de lei pentru fiecare familie de albine. Profitul poate varia de la an la an. Spre exemplu, presedintele ACAR sustine ca 2013 a fost pentru 80% din crescatorii de albine un an profitabil. Productia interna de miere a fost anul trecut de 17- 18.000 de tone, mai mare fata de 2012, cand seceta a afectat flora, iar apicultorii au produs doar 14-16.000 de tone de miere de albine.

The post Cati bani iti pot aduce albinele appeared first on Litoral TV.

Mai multe …: Cati bani iti pot aduce albinele

    

Ce probleme putem intampina odata cu aparitia maselei de minte

By Litoral TV

Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.

Desi traditia spune ca aparitia maselei de minte coincide cu o varsta maturitatii in gandire, nu intotdeauna acest eveniment este un motiv de bucurie!

Cea mai frecventa situatie este cea in care molarul 3 nu a strapuns complet gingia, fiind doar pe jumatate iesit si deseori exista dureri in acea zona.

Pe locul doi ca frecventa sunt cariile molarului de minte, care apar din doua motive: acest dinte are o mineralizare deficitara si datorita pozitiei pe arcada este mai putin acesibil curatarii cu periuta.

O alta posibilitate este ca maseaua de minte sa nu fi aparut pe arcada, ci sa ramana inclusa in os,fara sa strapunga gingia. Si aici putem doua situatii: – sa nu apara nici o problema, sau sa aiba un ax oblic, impingandu-l pe vecinul lui, molarul 2, si provocandu-i carii pe radacina.

Ultima varianta este ca maseaua de minte a strapunga gingia, intr-o pozitie anormala: mult inclinat spre obraz sau spre limba, deoarece acesta pur si simplu nu mai are spatiu pe arcada.

Netratate, problemele molarilor de minte pot duce la complicatii precum boli gingivale, infectii severe, inghesuirea dintilor, carii sau chisturi. In unele cazuri, eruptia maselei de minte nu prezinta simptome deranjante care sa determine un consult de specialitate.

Daca medicul stomatolog considera ca este necesara o interventie, san u va faceti griji, va avea loc sub anestezie locala, administrata sub forma injectabila. Dupa operatie se poate resimti un discomfort, durerea fiind ameliorata prin administrarea de analgezice. De asemenea, medicul stomatolog poate recomanda antibiotice pentru evitarea infectiilor.

Exista si cazuri in care molarii se dovedesc a fi utili. Ei pot fi folositi in cadrul lucrarilor dentare, in cazul in care molarii adiacenti sunt compromisi.

In orice caz, este recomandata o igiena orala adecvata.

The post Ce probleme putem intampina odata cu aparitia maselei de minte appeared first on Litoral TV.

Mai multe …: Ce probleme putem intampina odata cu aparitia maselei de minte