Prima zăpadă din judeţ a adus bucurie pentru toţi copiii

By Litoral TV

Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.

Pentru ei nu a contat că zăpada nu a fost chiar atât de multă. A fost suficient să vadă că a nins şi că micul covor de nea a acoperit parcul. Luptele cu bulgări de zăpadă au început în parcul din centrul Năvodariului de la prima rază de lumină şi au continuat pe tot parcursul zilei.

Alături de copii au ieşit chiar şi părinţii care au profitat şi ei din plin şi s-au jucat cot la cot cu cei mici.

Alţii mai ambiţioşi au încercat să facă şi primul om de zăpadă. Ce-i drept a fost realizat la dimensiuni mai mici, însă copiii promit să se întoarcă alături de părinţi să se revanşeze atunci când va ninge mai tare.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Adrian Dina

The post Prima zăpadă din judeţ a adus bucurie pentru toţi copiii appeared first on Litoral TV.

Mai multe …: Prima zăpadă din judeţ a adus bucurie pentru toţi copiii

      

Republica Moldova îşi desemnează aleşii din Parlament

By Litoral TV

Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.

Republica Moldova îşi decide viitorul. Aproximativ 3 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la alegerile parlamentare. Şi la Constanţa a fost organizată o secţie de votare. Aceasta a fost găzduită de una din clădirile Universităţii Ovidius de pe Bulevardul Mamaia. La vot s-au prezentat cu preponderenţă tinerii care îţi pun mari speranţe în aceste alegeri.

Unii dintre alegători au venit la vot cu însemne ale Uniunii Europene ataşate pe haine. Ei cred că apropierea de Europa îi va ajuta să îşi deschidă noi perspective.

La Constanţa, prezenţa la vot a fost una destul de mare. Din păcate însă, membrii biroului electoral din municipiu nu pot estima câţi cetăţeni cu drept de vot se află în acest moment în oraşul de la malul mării.

Moldovenii vor trimite în Parlament 101 membri. Anul acesta ei au avut de ales între 24 de partide. Poziţionarea pe pagină a fost una cel puţin inedită, buletinul de vot având o lungime de aproximativ o jumătate de metru.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Adrian Dina

The post Republica Moldova îşi desemnează aleşii din Parlament appeared first on Litoral TV.

Mai multe …: Republica Moldova îşi desemnează aleşii din Parlament

      

Sărbătoarea Sfântului Andrei

By Litoral TV

Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.

Bisericile au fost pline ochi la slujba de dimineaţă. Cei mai mulţi credincioşi au venit pentru că sărbătoarea Sfântului Andrei este una care are o importanţă deosebită pentru români. Se spune că apostolul a răspândit credinţa creştină pe aceste meleaguri.

Tradiţiile populare sunt numeroase şi diferă în funcţie de zone. De exemplu, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu cu apă şi sare şi se spune că acel flăcău care îi va aduce fetei apă în vis ca să-i astâmpere setea îi este ursit pentru restul vieţii. De asemenea, în alte zone, se goleşte cenuşa din sobe, iar oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos pentru ca spiritele morţilor să nu ajungă în case. La oraş însă, credincioşii nu cunosc astfel de tradiţii. Ei au venit la biserică să se roage.

La biserica din Năvodari au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Primăriei.

Aproximativ 650 000 de români îşi celebrează ziua de nume cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei. În judeţul Constanţa, în apropiere de localitatea Ion Corvin se află peştera în care se spune că ar fi locuit pentru o perioadă sfântul apostol atunci când a poposit pe aceste meleaguri. De 30 de noiembrie peştera se transformă într-un adevărat loc de pelerinaj pentru credincioşii din toată ţara.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Adrian Dina

The post Sărbătoarea Sfântului Andrei appeared first on Litoral TV.

Mai multe …: Sărbătoarea Sfântului Andrei

      

Sensurile giratorii din Mangalia vor fi decorate cu amfore şi coloane greceşti

By Litoral TV

Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.

Sensul giratoriu din centrul Mangaliei este, în acest moment, ornamentat cu un gard viu şi o statuie a unui pescaruş. Proiectul de modernizare a acestuia prevede reamenajarea completă a zonei, prin construirea unor coloane de tip grecesc, specifice Cetăţii Callatis, montarea de amfore greceşti, realizarea iluminatului ambiental, precum şi plantarea de vegetaţie decorativă.

O schimbare majoră va interveni şi în aspectul sensului din zona clădirii Primăriei. Scuarul, care acum este triunghiular, va căpăta forma rotundă şi va conţine elemente decorative antice, greceşti, precum şi plante ornamentale noi, în conformitate cu proiectul arhitectural. Valoarea totală a celor trei investiții este de 500.000 de lei.

Alte două proiecte aprobate de Consiliul Local Mangalia vizează înfrumuseţarea a două intrări în Mangalia: cea dinspre Constanţa, unde va fi montată o ancoră, iar cealaltă în zona Daewoo, spre 2 Mai, unde va fi amplasată o amforă. Cele două reprezentaţii arhitecturale, cu dimensiuni de circa 5 metri înălţime, vor costa circa 180.000 de lei.

Redactor: Mihaela Marin-Dubei

The post Sensurile giratorii din Mangalia vor fi decorate cu amfore şi coloane greceşti appeared first on Litoral TV.

Mai multe …: Sensurile giratorii din Mangalia vor fi decorate cu amfore şi coloane greceşti

      

Pelerinaj la Peştera Sfântului Andrei

By Litoral TV

Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.

Zece mii de credincioşi s-au deplasat către peştera Sfântului Andrei. Ei şi-au aşteptat rândul timp de mai multe ore pentru a putea intra în peşteră, în locul unde se spune că însuşi Apostolul Andrei a locuit când a ajuns pe aceste meleaguri.

Credincioşii au venit de pe tot teritoriul României. Sute de autocare blocau tot traficul ce duce către zona de intrare. Cei care au venit de dimineaţă au avut noroc şi au putut intra mai repede în peşteră pentru a se închina la moaştele sfântului, care au fost donate de către o mitropolie din Grecia.

Cei care însă au ajuns mai târziu au fost nevoiţi să stea la coadă timp de mai multe ore, însă nu s-au simţit descurajaţi nici de frigul pătrunzător şi nici de miile de persoane care se aflau în faţa lor la rând.

Redactor: Bogdan Bolojan

The post Pelerinaj la Peştera Sfântului Andrei appeared first on Litoral TV.

Mai multe …: Pelerinaj la Peştera Sfântului Andrei

      

Icoane de la muntele Athos, pe peretii primariei din Cernavoda

By Litoral TV

Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.

Câteva zeci de icoane refăcute după cele originale de la Muntele Athos s-au mutat de curând în incinta primăriei din Cernavodă. Copiile icoanelor au fost aduse la Cernavodă cu ocazia Festivalului internaţional de muzică corală şi vor rămâne în primărie până pe data de 2 decmebrie, iar cele mai multe dintre ele pot fi achiziţionate de credincioşii din Cernavodă.

O icoană deosebită din cadrul expozitiei, icoana Pantanasa, Izbăvitoarea de cancer va rămâne definitiv la Cernavoda, iar credincioşii se pot închina la aceasta în incinta bisericii Sfintii impăraţi Constantin şi Elena.

Dacă icoanele aduse de la muntele Athos nu se vor vinde până pe data de 2 decembrie, organizatorii expoziţiei le vor dona câtorva nevoiaşi din Cernavodă.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Valentin Babusca

The post Icoane de la muntele Athos, pe peretii primariei din Cernavoda appeared first on Litoral TV.

Mai multe …: Icoane de la muntele Athos, pe peretii primariei din Cernavoda

      

Deszăpezire matinală în Năvodari

By Litoral TV

Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.

Năvodărenii au avut parte de prima ninsoare serioasă din iarna ce stă să înceapă. Cei mai mulţi s-au trezit mai devreme ca să aibă timp să îşi dezgheţe şi să îşi cureţe maşinile care au fost acoperite în câteva ore de un strat gros de zăpadă.

Echipele de deszăpezire au fost trimise încă de dimineaţă pe drumurile ce leagă Năvodariul de Mamaia dar şi de Lumina pentru a preîntâmpina eventualele probleme din cauza stratului de omăt care s-a depus pe şosea. Mai mult decât atât, s-a acţionat şi cu soluţie pentru topirea zăpezii.

În interiorul oraşului muncitorii lucrau de zor ca să cureţe trotoarele de zăpadă. Muncă multă, însă cu speranţe că vremea se va îmbunătăţi şi le va mai uşura sarcina.

Vremea a ţinut cu ei, iar temperaturile nu au scăzut sub zero grade celsius. La nivelul oraşului Năvodari nu a fost înregistrată niciun fel de problemă cu deszăpezirea drumurilor.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Adrian Dina

The post Deszăpezire matinală în Năvodari appeared first on Litoral TV.

Mai multe …: Deszăpezire matinală în Năvodari

      

Fluier final. Săgeata Năvodari- Rapid CFR Suceava, 0-6

By Raluca Damian

Partida dintre Săgeata Năvodari și Rapid CFR Suceava, disputată pe stadionul Flacăra din Năvodari, s-a terminat cu scorul de 0-6.

Săgeata: Bocai – Ad. Anton, R. Ciocan, Scarlat, Zugravu, Airinei, Modiga, Eloy (cpt.), Vagner, Ed. Năstase, Al. Vieru
Rezerve: Azis – Memet, B. Munteanu, I. Voinea, R. Dumitraşcu, Bătrâneanu
Antrenor: Gheorghe Butoiu

Rapid: Rohetki – D. Bălan, Velescu, R. Sava, Semeghin (cpt.) – Cerlincă, Sfrijan, Ferariu, Gheorghiciuc – Golofca, M. Negru
Rezerve: Pascal – G. Apostol, Spătar, Vasiliu, Bosânceanu
Antrenor: Bogdan Tudoreanu

LIVE TEXT:

Min. 68, 0-4: Mircea Negru marchează din nou, cu capul din 3 metri, după o respingere greşită a portarului Bocai

Min. 63: ⇔ Scarlat este înlocuit cu Voinea, la gazde

Min. 55: ⇔ Memet intră în locul lui Ciocan, la gazde, iar Apostol în locul lui Ferariu, în tabăra sucevenilor

Min 46: ⇔ Semeghin a fost înlocuit de Spătar

Min. 44, 0-3: Mircea Negru reuşeşte un hattrick, după ce şutul său din careu e respins de portar tot în picioarele atacantului sucevean, care nu mai ratează

Min, 27, 0-2: Mircea Negru reuşeşte dubla cu un şut de la 14 metri, care trece pe sub portarul Săgeţii

Suceava domină clar jocul, iar echipa încropită a Năvodariului iese rareori din propria jumătate

Min. 20, 0-1: Semeghin centrează pentru Mircea Negru, iar golgheterul sucevenilor marchează cu capul

Mai multe …: Fluier final. Săgeata Năvodari- Rapid CFR Suceava, 0-6